CREDINȚA MATURĂ

Se spune că un om a căzut de pe o stâncă. În cădere a reuşit să se prindă de o ramură a unui copac. În timp ce se ţinea cu putere de ramură, se gândea terorizat cât de mare este hăul de sub el, temându-se că dacă vă cădea va muri. Deodată omului i-a venit o idee. A privit în sus şi a strigat: “Hei! Este cineva acolo sus?” O voce s-a auzit atunci din cer: “Da, sunt aici. Sunt Domnul. Crezi în mine?” Bărbatul i-a strigat înapoi: “Da, Doamne, cred în Tine. Cred cu adevărat. Te rog salvează-mă.” Domnul a spus: “În regulă! Dacă crezi cu adevărat în mine atunci nu ai de ce să îţi faci griji. Dă drumul crengii!” Bărbatul a stat puţin pe gânduri apoi a strigat: “Altcineva nu mai este acolo sus?”

Este omul din această povestire un credincios? Desigur că este. Crede că Dumnezeu există. Crede în puterea rugăciunii. Crede că Dumnezeu poate să îl ajute şi să îl salveze din necazul lui. Şi da, se roagă lui Dumnezeu. Dar dacă crede cu adevărat în Dumnezeu, după cum pretinde, de ce nu ascultă de cuvântul Lui? De ce nu dă drumul ramurii? Nu poate oare Dumnezeu să îl salveze? Mulţi dintre noi râdem când auzim această povestire pentru că ne recunoaştem în acest om. Credem în Dumnezeu, dar când trecem prin perioade grele sau când lucrurile nu merg cum ne-am fi aşteptat, ne bazăm pe forţele proprii sau ale altora… mereu pe orizontală, niciodată pe verticală. Credem, da, dar suntem persoane cu credinţă puţină.

Apostolii, de asemenea, ne spune chiar Evanghelia, erau persoane cu credinţă puţină. Ei credeau în Isus şi îl urmau, dar când i-au văzut pe soldaţi apropiindu-se în grădina Ghetsimani l-au abandonat şi au fugit. Erau oameni cu credinţă puţină. Marea diferenţă dintre noi şi apostoli este că în timp ce noi considerăm că avem o credinţă întreagă, sănătoasă, apostolii se ştiau ca oameni cu probleme la acest capitol. Ei ştiau că credinţei lor îi lipseşte ceva. Astfel, în Evanghelia de astăzi, ei vin la Isus şi îi spun: “Măreşte-ne credinţa!” Conform zicalei: cine nu ştie, şi nu ştie că nu ştie, este un prost; însă cel care nu ştie, dar ştie că nu ştie, este un înţelept. Apostolii ştiau că credinţa lor nu este aşa cum ar trebui. Şi au făcut paşii necesari pentru a-şi îmbunătăţi credinţa. Ce paşi am făcut noi în ultimul an pentru a ne dezvolta credinţa? La câte zile de reculegere, seminarii sau ore de studiu biblic am participat? Câte cărţi de spiritualitate am citit?

Acestea sunt mijloacele prin care Domnul ne măreşte credinţa.

În răspuns la cererea apostolilor, Isus le spune parabola despre servitorul care se întoarce de la câmp şi se pune imediat să îi pregătească masa stăpânului său şi aşteaptă ca acesta să mănânce. Doar după ce stăpânul s-a săturat va începe slujitorul să vadă de propriile nevoi, de hrană şi odihnă. Cum răspunde oare această parabolă cererii apostolilor de mărire a credinţei? Isus spune că dacă avem credinţă matură vom pune mereu voia şi plăcerea lui Dumnezeu pe primul loc în vieţile noastre. Dacă avem credinţă nu vom cârti şi nu ne vom plânge că am lucrat pentru Dumnezeu toată ziua, aşa că acum, fiind obosiţi, e rândul lui Dumnezeu să privească la nevoile noastre. În schimb vom uita de noi şi vom lucra în slujba Lui, ştiind că Dumnezeu va veni în ajutorul nostru când şi cum va considera El de cuviinţă.

Credinţa în scăparea noastră nu este credinţă în Dumnezeu. Credinţa înseamnă – că voi fi scăpat, că nu – să rămân fidel convingerii că Dumnezeu mă iubeşte şi are grijă de mine. Aceasta este greşeala omului ce a căzut de pe munte. El crede că va scăpa, dar nu crede în puterea infinită a lui Dumnezeu şi în iubirea Lui pentru el. Iubirea necondiţionată pe care o are Dumnezeu pentru noi ne cere un singur răspuns pe măsură: iubirea şi slujirea necondiţionată a lui Dumnezeu. Atât de mulţi dintre creştinii de astăzi cred că credinţa adevărată şi matură constă în capacitatea de a mijloci miracole de la Dumnezeu. Adevărul pe care ni-l arată Evanghelia de astăzi este că credinţa matură nu constă în cât de mult răspunde Dumnezeu nevoilor mele imediate, ci cât de dispus sunt să îi slujesc necondiţionat, fără calcule meschine. Să ne alăturăm astăzi apostolilor cerând şi noi mărirea credinţei noastre.