E întuneric și rece. Puterea trădării prin sărutul iubirii. Stele singure aruncă raze înspre pământul nopții. Raze reci, în noaptea rece, nu pot să atingă speranța. Norii aleargă uniți de suflarea vântului. Ploaia vine..., aduce șoapte de speranță. Dar picuri sunt învăluiți în întuneric... Haina nopții îmbracă întunericul sufletului. Dar și noaptea așteaptă-n tăcere dansul razelor de soare. Stelele se ascund… Ochii se ațintesc..., orizontul se deschide. Poarta întunecată a nopții se deschide luminii. Raze coboară încet înspre privirea sufletului.
Strălucirea blândă își deschide palmele să cuprindă întreaga noapte. Vălul nopții este dat jos… Frumusețea mângâierii razelor, coboară încet aducând lumină în suflet. Din întuneric spre lumină, din tristețe înspre bucurie. Razele șoptesc: alergăm dintr-o altă lume pentru lumea întunecată. Aducem lumina acolo unde nu este. Venim și mergem din oameni spre oameni. Venim spre voi, dar ne întoarcem mereu înspre voi. Reflectăm adesea bucuria, frumusețea, mângâierea, acceptarea… Frângem întunericul și răspândim frumusețea... Dăruind raze de soare, luminăm bolta întunecată a sufletului. Noi putem să fim raze, raze de soare spre soare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu