Chipul lui Dumnezeu in om

„ Să facem om după chipul și asemănarea noastră ” este expresia care reprezintă cu siguranță unicitatea ființei umane față de întreaga creație. Orice ființă umană care se naște pe acest pământ reprezintă chipul lui Dumnezeu. Datorită păcatului și căderii în păcat există o tendință înăscută, prin care omul este predispus, la a păcătui. Dar păcatul nu a adus cu sine degradarea totală a chipului. Omul chiar dăcă păcătuiește nu devine după chipul și asemănarea celui rău. Cât timp omul este în viață are posibilitatea de a se întoarce la Dumnezeu, pentru restaurarea sa prin harul suveran și pentru mântuirea în Christos Domnul.

Păcatul după cum spune teologul Karl Barth nu recreează ființa umană, ea rămâne după chipul lui Dumnezeu. Dar totuși păcatul afectează chipul, astfel încât ceea ce Dumnezeu a numit „bun” la început acum devine tot mai hidos și mai urât, după  cum spune teologul răsăritean Dumitru Stăniloae. „ Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea Lui  ”. Atât este de frumoasă este ființa umană pe cât este plină de bunătate. Dumnezeu a creat din bunătatea Sa pe om și omul era o ființă bună, pentru că omul în natura sa omul avea bunătatea lui Dumnezeu.

Există câteva perspective cu privire la chipul lui Dumnezeu și la modalitatea în care Dumnezeu la creat pe om.

Există o perspectivă care implică relația care are loc când ființa umană este creată.     „Să facem om” este o remarcă care reprezintă sfatul treimii în priviința creării ființei umane. „ Relația ” omului cu Dumnezeu cât și relația omului cu semenii săi dar și cu întreaga creație, demonstrează caracterul caracterul cel mai puternic al chipului și anume cel relațional. Fără acest nivel relațional existent într-un mod special și deosebit la om, omul nu ar mai fi om. Nivelul relației este o expresie a naturii divine și anume a bunătății și dragostei lui Dumnezeu care se comunică și dăruiește pe Sine. Dumnezeu îl crează pe om din dragoste, iar omul este creat pentru a trăi în dragoste: „ Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău …, și pe aproapele tău ca pe tine însuți…”. Dragostea exprimă modul în care îl iubim pe Dumnezeu, iar aceasta îl onorează și îl slăvește pe El. Nimeni nu ar putea să afirme că îi aduce slavă lui Dumnezeu dacă nu trăiește o viață în dragoste față de Dumnezeu și față de semeni. Consider acest nivel relațional al chipului cel mai important datorită faptului că prin această relație are loc și restaurarea chipul lui Dumnezeu în om.

Apoi expresia „ el să stăpânească”  este legată de relația de asemănare a omului cu Dumnezeu. Stăpânirea este unul din prerogativele cele mai puternice care îl caracterizează pe Dumnezeu. Stăpânirea întotdeauna apare întotdeauna în relație lumea din jur. „ El să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ” v. 26. – Dumnezeu îi oferă o poziție și un statut privilegiat omului, făcând din om partenerul Său în stăpânirea lumii create. Mulții teologii susțin faptul că acesta este scopul pentru care Dumnezeu îl crează pe om și anume ca omul să stăpânească (și stăpâniți v. 28). Această stăpânire și autoritate care îi este dată omului îi este delegată omului, el fiind creat sub autoritatea supremă care este Dumnezeu. O să observăm mai tărziu că această autoritatea sau stăpânire a omului asupra lumii create, asupra sinelui însuși este afectată de păcat și că efectele sunt dezastroase pentru întreaga natură umană. Exercitarea autorității de către om asupra lumii create este în strânsă legătură cu rămânerea sa sub autoritatea supremă, în rămânerea omului în ascultare de Dumnezeu. Manifestarea acestei stăpânirii datorită păcatului are efecte dezastroase. De-a lungul istoriei omenirii păcatul a schimbat ordinea normală în lumea creată, dar Christos a venit tocmai pentru a instaura o nouă împărăție, o împărăție a-L cărei împărat este El. „ Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul de Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și șezut pe scaunul Lui de domnie” (Apoc 3:21). Dar Christos le promite oamenilor că ei pot să fie în comuniune din nou pentru a împărăți (stăpânii) împreună cu El într-o împărăție slăvită.

”I-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.” Fiecare parte  atât bărbatul cât și femeia reprezintă într-un anumit mod chipul lui Dumnezeu. Bărbatul nu v-a putea reprezenta în acelaș mod ca femeia chipul lui Dumnezeu dar nici femeia în acelaș mod cu bărbatul. Despre femeie Scriptura vorbește că ea este un „ajutor potrivit” în acelaș timp „ajutor” în viața creștinului și sprijin este Duhul Sfânt. Din punct de vedere al constituirii ființele noastre suntem diferiți uni față de ceilalți. Femeia întotdeauna va putea să reprezinta acea parte din chipul lui Dumnezeu care este plină de sensibilitate, tandrețe, bunătate, gingășie etc. Bărbatul va putea reflecta că Dumnezeu este puternic, indurător, providențial etc. Dar această reprezentare diferită a chipului nu înseamnă o diferență existentă în natura. Chipul lui Dumnezeu nu este diminuat, el este prezent la aceaș intensitate și în mod egal atât în femeie cât și în bărbat. Reflecția diferită are menirea să oglindească cât mai complet chipul lui Dumnezeu. Având în vedere că cei doi devin una „ și se va alipi de nevastăsa, și se vor face un singur trup ” ei împreună reflectă unitatea treimii, una din cele mai puternice caracteristicii a chipului Dumnezăiesc. Unitate care iși are sursa în izvorul dragostei, care izvorăște din Dumnezeu. Oamenii doar trăind în acestă dimensiune a dragostei față de Dumnezeu și față de semeni pot reflecta bogăția bunătății lui Dumnezeu.