David Wilkerson – „Chemare la suferință”

Mă uit astăzi la întrega scenă religioasă de astăzi și tot ceea ce văd sunt invenții și lucrări ale oamenilor și ale cărnii.

Fără putere…

Și nu are nici un impact asupra lumii. Și văd mai mult lumea venind în Biserică și având impact asupra ei decât Biserica având impact în lume.

Văd muzica avâd mai multă impoartanță decât Biserica. Văd spectacolul mutându-se în biserică, obsesia amuzamentului în biserică și ura sau indiferența la mustrare și corectare. Nimeni nu mai vrea să audă de asta.

Ce sa întâmplat cu suferința, cu durerea în Biserică?

Ce sa întâmplat cu suferința în slujire?

E un cuvânt pe care nu-L mai auzi în aceste vremuri de toleranță. Nu-l auzi. Suferința înseamnă durere și epuizare, o emoție așa tulburătoare încât devină dureroasă. O adâncă durere interioară din cauza felului în care ești tu sau cei din jurul tău.

Suferința…Durere adâncă. Amarăciune… Suferința din inima lui Dumnezeu… Am ținut de retorica noastră religioasă despre trezire, dar am devenit așa pasivi. Adevărata pasiune este născută din suferință. Adevărata pasiune pentru Hristos vine dintr-un „botez” al suferinței.

Cercetați Scripturile și veți găsi că atunci când Dumnezeu vrea să restaureze o situație ruinată, El împărtășește propria lui durere, pentru că vede ce se întâmplă Bisericii și poporului Său, și caută un om al rugăciunii, îl ia și îl „botează” cu totul în suferință. Găsiți asta în cartea  lui Neemia. Ierusalimul este în ruine. Cum se va ocupa Dumnezeu de asta? Cum va restaura Dumnezeu ruinele? Oameni buni, ascultați-mă… Neemia nu a fost un predicator, a fost un om de carieră. A fost un om al rugăciunii. Dumnezeu a găsit un om care nu avea doar niște emoții… nu doar o izbucnire a îngrijorării, pentru ca apoi s-o lase să moară. El spune: „Nu. Am căzut jos și am plans, am plans și am postit. Apoi m-am rugat zi și noapte.” De ce ceilalți oameni nu au avut nici un răspuns? De ce Dumnezeu nu i-a folosit la restaurare? De ce nu au avut niciun cuvânt de spus? Pentru că nu era nici un semn al suferinței! Nici o lacrimă. Nici o rugăciune! Totul e o ruină! Contează asta pentru tine astăzi…? Contează pentru tine că Ierusalimul spiritual al lui Hristos, Biserica, este măritată cu lumea? Că este o răceală ce cuprinde Biserica? Mai mult de atât… Contează pentru tine că aceste Ierusalim este în inimile noastre? Semnul ruinei, al dispariției treptate a puterii spirituale și a pasiunii? Orbiți de indiferență, căldicei? Orbiți de lucrurile „de umplutură” ce ne atrag subtil? Asta e cea ce diavolul vrea să facă. Să nu mai luptați. Să omoare lupta. Așa încât să nu vă mai rugați. Să nu mai plângeți înaintea Domnului. Poți să stai să te uiți la televizor și familia ta să meargă în iad.

Lasă-mă să te întreb… Ceea ce am spus te-a convins măcar? Este o mare diferență între suferință și îngrijorare. Grija e ceva ce începe să te intereseze, găsești interes într-un proiect, o cauză sau o nevoie de-a ta. Vreau să îți spun ceva. Am învățat asta în cei 50 de ani de predicare…

Dacă nu e născută din suferință… Dacă nu a fost născută din Duhul Sfânt. Unde ai auzit și văzut ruine ce te duc pe genunchi, într-un „botez” al suferinței în care începi să te rogi și să-L cauți pe Dumnezeu… Oh …Doamne știu acum, O, Doamne, știu asta… Până nu sunt în agonie… Până nu m-a durut… Și toate proiectele noastre, Și toate lucrările noastre, tot ceea ce facem… Unde sunt învățătorii de școală duminicală care plângeau pentru copiii despre care știau că nu ascultă și mergeau în iad?

Vezi, o adevărată viață de rugăciune începe într-un loc al suferinței. Vezi tu, dacă îți întorci inima spre rugăciune, Dumnezeu va veni și va împărtăși Inima Sa cu tine. Inima ta începe să plângă: O, Doamne, Numele tău este luat în deșert, Duhul Sfânt este luat în râs. Dușmanul este afară încercând să distrugă mărturia credincioșiei lui Dumnezeu și ceva trebuie făcut.

Nu va fi nicio reînnoire, nici o redeșteptare, nici o trezire până când nu vom vrea să îl lăsăm pe Dumnezeu să ne frângă încă odată. Oameni buni, se face târziu și e serios. Te rog, nu îmi spune… că ești îngrijorat… când tu petreci ore în fața internetului sau a televizorului…

Haide! Doamne sunt câteva cereri de adus, în fața altarului, și măturisiri… Nu sunt cine am fost, nu sunt unde ar trebui să fiu. Doamne, nu am inima Ta sau jugul Tău. Am vrut să fie ușor. Am vrut doar să fiu fericit. Dar Doamne, adevărata fericire… adevărata fericire vine prin suferință.

Nimic ce este trupesc nu vă va da fericire. Nu este nimic fizic care să îți aducă fericirea. Doar cea ce e făcut de Duhul Sfânt când îl asculți și îți conduce inima. Construiește ziduri în jurul familiei tale. Construiește ziduri în jurul inimi tale. Fa-te puternic și de neînvins în fața inamicului… Doamne, asta e ceea ce VREM!

David Wilkerson – „Chemare la suferință”