Manifestarea Dragostei - Reflecție de seară

1 Ioan 4:9 „ Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.”

Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, a fost trimis pe pământ de dragostea lui Dumnezeu. Întruparea Lui și jerfa pe care El a adus-o pe crucea de la Golgota nu sunt alceva decât lucrarea dragostei. El Însuși este Întruparea Dragostei lui Dumnezeu, este Frumusețea Frumuseții Lui.

Adevărata noastră viață este numai aceea care o trăim prin Hristos, ca Hristos (1 Ioan 2:6), având felul Lui de a fi. Cealaltă viață este viață de păcat.

În „Declarația de Independență”  concepută de Thomas Jefferson și adoptată la 4 iulie 1776 Philadelphia există și următorul paragraf: „ Considerăm ca adevăruri grăitoare faptul că oamenii s-au născut egali, că sunt înzestrați de către Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără dreptul la Viață, la Libertate și la căutarea Fericirii.”

Citind aceste rânduri, gândurile noastre să se îndrepte spre VIAȚA, LIBERTATEA și FERICIREA, pe care le promite Mântuitorul și care nu sunt numai pentru timpul cât trăim aici, pe pământ, ci sunt veșnice.

Fiecare om are dreptul la viața veșnică: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3:16). „Cine crede în Fiul, are viața veșnică…” (Ioan 3:36)

Fiecare om are dreptul la libertate: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:31-32)

Fiecare om are dreptul la fericire: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, și-L păzesc.” (Luca 11:28)

Se bucură cititorul de aceste drepturi date nu de oameni, ci de Însuși Domnul și Mântuitorul sufletelor noastre? Noi nu putem cunoaște mai desăvârșit dragostea lui Dumnezeu și Dumnezeuul dragostei decât în Fiul Său, Isus Hristos, și mai ales pe crucea Golgotei, care este culmea dragostei. Aici se poate vedea fără văl adâncimea păcatului omenesc și înălțimea nebănuită a dragostei dumnezeiești salvatoare. Aici se poate vedea limpede și puterea morții și puterea vieții; se poate vedea în toată frumusețea împăcarea celor două laturi ale lui Dumnezeu: dreptatea și dragostea.

Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Dăruirea lui Dumnezeu, nouă pământenilor căzuți.

„… Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.”

Toată învățătura creștină și toate dogmele se cuprind în aceste cuvinte: „trăirea prin Isus”.

Dumnezeu – Tatăl ne-a adus la viață prin Isus Hristos, Fiul Său.

Dragostea lui Dumnezeu este o dragoste în adevăr, care jertfește totul pentru mântuirea făpturilor Sale căzute în păcat și moarte, o dragoste care nu se schimă, adică e veșnică. (Ier. 31:3).

Tot ce avem bun, este dragostea lui Dumnezeu, care s-a gândit la noi înainte de veșnicie și a dat pe Domnul Isus, ca să ne răscumpere prin sângele Său și apoi, să trăim prin El.

Aceasta-i dragostea lui Dumnezeu: ne-a căutat întâi, ne-a găsit și ne-a dăruit ce a avut mai scump. Domnul Isus este Darul dragostei lui Dumnezeu și în El avem totul deplin. (Colos. 2:10)

„Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuți.”  (Romani 5:6)

Se spune că o femei cu lacrimile în ochi s-a apropiat într-o zi de Napoleon, cerându-i o favoare pentru fiul ei. Împăratul i-a spus că este imposibil. Era vorba despre un soldat care dezertase și chiar trădase, lucru pentru care justiția l-a condamnat la moarte prin împușcare.

-         

     Dar eu nu cer dreptate, explica mama, eu cer iertare.

-         Doamnă, vă repet, fiul dumneavoastră nu merită iertare, insista Napoleon.

-    Sire, strigă femeia, dacă ar merita, nu ar mai fi vorba de iertare. Ceea ce cer eu este iertare.

-         Ei bine, în acest caz îl voi ierta.

Și împăratul s-a ținut de cuvânt.

Eu nu pot să câștig favoarea lui Dumnezeu prin bunătatea sau prin faptele mele, pentru că nimeni n-ar putea să fie atât de bun să facă destule fapte bune încât să atingă standardele lui Dumnezeu. Dimpotrivă, dacă facem apel la mila Sa infinită și la îndurarea Sa imensă, nu vom fi niciodată decepționați. El acordă mântuirea celui care se întoarce la El. Pentru că a implora înseamnă a recunoaște că nu poți nimic singur, că ești pierdut, că nu ai nicio soluție; a recunoaște că Dumnezeu există și că El este un Dumnezeu Mântuitor. Niciodată nu este în zadar să-L chemi pe El, să faci apel la dragostea Lui, pentru că El ne iubește cu adevărat, cu o dragoste veșnică (Ieremia 31:3), în mod necondiționat (Romani 5:6). Chiar dacă mă simt nedemn mizerabil, mă iubește cu o dragoste personală și pot să strig de bucurie: „Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” (Galateni 2:20).

Autor: Nicolae Moldoveanu