Manifestarea Dragostei - Reflecție de seară

1 Ioan 4:9 „ Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.”

Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, a fost trimis pe pământ de dragostea lui Dumnezeu. Întruparea Lui și jerfa pe care El a adus-o pe crucea de la Golgota nu sunt alceva decât lucrarea dragostei. El Însuși este Întruparea Dragostei lui Dumnezeu, este Frumusețea Frumuseții Lui.

Adevărata noastră viață este numai aceea care o trăim prin Hristos, ca Hristos (1 Ioan 2:6), având felul Lui de a fi. Cealaltă viață este viață de păcat.

În „Declarația de Independență”  concepută de Thomas Jefferson și adoptată la 4 iulie 1776 Philadelphia există și următorul paragraf: „ Considerăm ca adevăruri grăitoare faptul că oamenii s-au născut egali, că sunt înzestrați de către Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără dreptul la Viață, la Libertate și la căutarea Fericirii.”

Citind aceste rânduri, gândurile noastre să se îndrepte spre VIAȚA, LIBERTATEA și FERICIREA, pe care le promite Mântuitorul și care nu sunt numai pentru timpul cât trăim aici, pe pământ, ci sunt veșnice.

Fiecare om are dreptul la viața veșnică: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3:16). „Cine crede în Fiul, are viața veșnică…” (Ioan 3:36)

Fiecare om are dreptul la libertate: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:31-32)

Fiecare om are dreptul la fericire: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, și-L păzesc.” (Luca 11:28)

Se bucură cititorul de aceste drepturi date nu de oameni, ci de Însuși Domnul și Mântuitorul sufletelor noastre? Noi nu putem cunoaște mai desăvârșit dragostea lui Dumnezeu și Dumnezeuul dragostei decât în Fiul Său, Isus Hristos, și mai ales pe crucea Golgotei, care este culmea dragostei. Aici se poate vedea fără văl adâncimea păcatului omenesc și înălțimea nebănuită a dragostei dumnezeiești salvatoare. Aici se poate vedea limpede și puterea morții și puterea vieții; se poate vedea în toată frumusețea împăcarea celor două laturi ale lui Dumnezeu: dreptatea și dragostea.

Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Dăruirea lui Dumnezeu, nouă pământenilor căzuți.

„… Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.”

Toată învățătura creștină și toate dogmele se cuprind în aceste cuvinte: „trăirea prin Isus”.

Dumnezeu – Tatăl ne-a adus la viață prin Isus Hristos, Fiul Său.

Dragostea lui Dumnezeu este o dragoste în adevăr, care jertfește totul pentru mântuirea făpturilor Sale căzute în păcat și moarte, o dragoste care nu se schimă, adică e veșnică. (Ier. 31:3).

Tot ce avem bun, este dragostea lui Dumnezeu, care s-a gândit la noi înainte de veșnicie și a dat pe Domnul Isus, ca să ne răscumpere prin sângele Său și apoi, să trăim prin El.

Aceasta-i dragostea lui Dumnezeu: ne-a căutat întâi, ne-a găsit și ne-a dăruit ce a avut mai scump. Domnul Isus este Darul dragostei lui Dumnezeu și în El avem totul deplin. (Colos. 2:10)

„Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuți.”  (Romani 5:6)

Se spune că o femei cu lacrimile în ochi s-a apropiat într-o zi de Napoleon, cerându-i o favoare pentru fiul ei. Împăratul i-a spus că este imposibil. Era vorba despre un soldat care dezertase și chiar trădase, lucru pentru care justiția l-a condamnat la moarte prin împușcare.

-         

     Dar eu nu cer dreptate, explica mama, eu cer iertare.

-         Doamnă, vă repet, fiul dumneavoastră nu merită iertare, insista Napoleon.

-    Sire, strigă femeia, dacă ar merita, nu ar mai fi vorba de iertare. Ceea ce cer eu este iertare.

-         Ei bine, în acest caz îl voi ierta.

Și împăratul s-a ținut de cuvânt.

Eu nu pot să câștig favoarea lui Dumnezeu prin bunătatea sau prin faptele mele, pentru că nimeni n-ar putea să fie atât de bun să facă destule fapte bune încât să atingă standardele lui Dumnezeu. Dimpotrivă, dacă facem apel la mila Sa infinită și la îndurarea Sa imensă, nu vom fi niciodată decepționați. El acordă mântuirea celui care se întoarce la El. Pentru că a implora înseamnă a recunoaște că nu poți nimic singur, că ești pierdut, că nu ai nicio soluție; a recunoaște că Dumnezeu există și că El este un Dumnezeu Mântuitor. Niciodată nu este în zadar să-L chemi pe El, să faci apel la dragostea Lui, pentru că El ne iubește cu adevărat, cu o dragoste veșnică (Ieremia 31:3), în mod necondiționat (Romani 5:6). Chiar dacă mă simt nedemn mizerabil, mă iubește cu o dragoste personală și pot să strig de bucurie: „Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” (Galateni 2:20).

Autor: Nicolae Moldoveanu

Rămâneți în dragostea Lui...

„… Dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi…”

Și am putea spune și invers: „ Dacă rămânem în Dumnezeu, ne iubim unii pe alții.”

Dumnezeu – Dragostea este Mediul nostru. Dacă suntem în El, trăim din El și ca El.

Tot răul din viața noastră are o singură cauză: nu suntem deplin în Hristos, în iubire.

Toate păcatele răsar acolo unde nu este iubire. Iubirea le stinge pe toate.

Mântuirea este: Dumnezeu în noi, Hristos în noi - și aceasta este cu putință numai prin iubire, după ce am crezut. Toată teologia, toată filozofia, tot adevărul se cuprind în iubire.

Creștin adevărat este numai cel ce iubește cu iubirea lui Dumnezeu.

Cu mulți ani în urmă, un tânăr creștin a călătorit spre Brazilia. Pe vapor nu a ascuns faptul că el aparține Domnului Isus. Astfel a trebuit să suporte de-a lungul călătoriei multă batjocură.

Într-o zi veni căpitanul cu o lunetă pe puntea vasului. Privea prin lunetă cerul și murmura mereu: „Nu-L văd, nu-L văd!” Pe punte veniră mulți oameni pentru a vedea ce face căpitanul. El luă luneta de la ochi și spuse zâmbind: „ Chiar acum m-am uitat după Dumnezeu, dar nu L-am văzut.” Toți priveau cu un zâmbet batjocoritor spre tânărul creștin.

El se îndreptă cu seriozitate către căpitan și spuse cu voce tare, ca să-l audă și ceilalți: „Nu Îl vedeți pe Dumnezeu? Nu nu poate fi altfel. În Biblie scrie: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5:8). Acum știți, domnule căpitan, de ce nu-L vedeți pe Dumnezeu? Pe puntea vasului se făcu o liniște de mormânt.

Dumnezeu este ascuns aroganței omenești. Dar El s-a descoperit în Isus Hristos, Fiul Său, venit în lume ca om. Cine se îndreaptă spre El, spre Mântuitorul, ca un păcătos, pe acela El îl primește, îi iartă toată vina și îi dăruiește o inimă curată. Numai în această stare, omul este capabil să-L recunoască pe Dumnezeu.

Bogat cu adevărat este numai cel ce iubește cu iubirea lui Dumnezeu.

Puternic cu adevărat este numai cel ce iubește cu iubirea lui Dumnezeu.

Să ne deschidem inima pentru iubirea lui Dumnezeu, și atunci putem să nu ne mai temem de nicio rătăcire. Toate duhurile rătăcirii sunt arse în flacăra iubirii.

1 Ioan 4:8 „Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.”

Cine iubește din toată inima pe Dumnezeu nimic nu-i poate sta în cale.

Cine nu iubește ce iubește Dumnezeu și nu urăște ce urăște Dumnezeu, acela nu cunoaște pe Dumnezeu.

Să iubim ce și cum iubește Domnul Isus și atunci iubirea noastră este adevărată și sfântă, așa cum este iubirea Lui. (Ioan 13:1)

Autor: Nicolae Moldoveanu

Povestire despre un călugăr

Se spune că la o mănăstire era un stareț cu o viață deosebită și cu o înțelegere duhovnicească rară. Mulți oameni mergeau la el, ca să ceară sfat. Într-o zi a venit un călugăr de la altă mănăstire și i-a spus: „Cuvioase stareț, am auzit despre viața sfântă pe care o duceți și de înțelepciunea pe care v-a dat-o Dumnezeu, ca să sfătuiți pe oameni. Iată, eu sunt de mult timp în mănăstire și împlinesc zilnic toate pravilele cu mare grijă. Nu am ajuns, oare, la desăvârșire?”

La auzul aceste mărturisiri, starețul l-a întrebat e călugăr: „Dacă mergi pe drum și vezi o pungă cu galbeni, poți să faci deosebirea între pungă și pietrele de pe drum?” „Da”, răspunse călugărul. „Dar dacă treci pe lângă o scăldătoare?- continuă starețul - și vezi acolo făcând baie femei și bărbați, poți face deosebirea între ei?” „Da”, răspunse din nou călugărul. „Atunci nu ești desăvârșit”, încheie starețul.

Pare o exagerare această povestire, dar privită cu ochiul duhovnicesc al credinței, se observă în ea un adevăr de mare preț: credinciosul trebuie să fie liber în duhul său de tot ce este în lume și să zică și ca sf. ap. Pavel: „Toate le socotesc ca un gunoi, pentru Hristos ”(Filip 3:8). Sau, tot cum zice sf. Pavel: „Cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi de ea, căci chipul lumii acesteia trece.” (1 Cor. 7:31).

Doamne Isuse, Îți mulțumesc că ai început lucrarea Ta și în mine. Chiar dacă n-am ajuns la desăvârșire, știu că Tu nu mă vei lăsa. Îți mulțumesc și de lucrul acesta. Vreau să fiu liber, tot mai liber de tot ce este lume și să fiu tot mai alipit de Tine, ca să Te poți bucura de mine în orice vreme.

Slavă veșnică Ție, amin.

Autor: Nicolae Moldoveanu

Umblarea în lumină - Nicolae Moldoveanu

1 Ioan 1:7. „ Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții, și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.”

Lumina lui Dumnezeu este singurul mediu în care umblăm, nu în altfel de lumină. Umblarea în lumină este adevăratul mers al creștinului.

A umbla în lumină înseamnă viață, înseamnă sinceritate, înseamnă Dumnezeu.

Sinceritate – iată un cuvânt, care se potrivește aici, în acest verset din Cartea lui Dumnezeu.

Numai cei sinceri sun în lumină, pentru că sinceritatea este lumină. Cei sinceri se pot apropia unii de alții și pot să aibă părtășie.

Cei sinceri se pocăiesc cu adevărat și ajung la curățirea de păcate. Fățarnicii niciodată nu pot ajunge la această stare.

L. Blaga: „ Când le privește soarele, lucrurile aruncă umbre.”

Copiii lui Dumnezeu sunt numiți și copiii luminii. Și nu poartă acest nume pentru că n-ar mai putea păcătui, ci pentru că sunt sinceri. Dacă au greșit, spun greșelii pe nume și merg cu ea înaintea Domnului Isus, iar El, prin sângele Lui, o curățește.

Copiii lui Dumnezeu nu pot păstra păcatul în viața lor, ci caută să scape cât mai grabnic de el, prin pocăință adâncă în fața Domnului Isus. Prin aceasta arată că umblă în lumină și că au felul de a fi al luminii.

Se povestește despre evanghelistul John Wesley că a fost atacat și jefuit. Însă hoțul a găsit la el doar câțiva bani și câteva broșuri creștine. Când hoțul a vrut să fugă, Wesley a strigat tare: „Stai! Mai am să-ți dau ceva cu mult mai prețios!” Hoțul a rămas buimăcit. „ Prietene, a spus Wesley, sper că odată îți va părea rău de această viață. Dacă vei ajunge vreodată la această concluzie, atunci să nu uiți că „sângele lui Isus Hristos ne curățește de orice păcat.”

Hoțul a dispărut repede, iar Wesley s-a rugat ca acele cuvinte să-i fie de folos acelui om.

După o evanghelizare, pe când Wesley dădea mâna cu fiecare ascultător, i s-a adresat un necunoscut. Ce surpriză când a recunoscut în oaspetele evanghelizării sale pe acel care îl jefuise și care acum devenise un creștin adevărat! „Vreau să vă mulțumesc pentru ce mi-ați spus în noaptea aceea”, a spus acel om. „ O, nu, prietene, a răspuns Wesley, nu mie, ci sângelui prețios al Domnului Isus Hristos, care ne curățește de orice păcat.”

Apostolul Ioan a scris în întâia sa epistolă cuvintele: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi.”

Să fim în lumină, nu sub lumină. Zice un proverb indian: „Nu-i loc mai întunecos decât cel de sub opaiț.” Dacă înățăm învățăturile Bibliei, ca să lumineze pe alții, dar noi stăm sub ele, adică nu sunt și în noi, în trăirea noastră, ne aflăm în locul cel mai întunecos: sub opaiț. Locul nostru cel bun este numai în Hristos – Soarele Neprihănirii, în bătaia razelor Lui. Aici putem crește frumos, aici putem rodi cu adevărat.

Ispitind pe Domnul…by David Wilkerson

Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare,

 toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustiu. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.

 Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.”Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi.Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de nimicitorul.Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.

 Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.(1 Cor. 10:1-12).

Cine erau oamenii pe care Pavel îi descrie în acest pasaj – miile care "au căzut într-o singură zi," masele care au fost ucise de serpi, si ceilalti care au fost "distrusi de Nimicitorul?" Acestia nu erau Moabiti, Canaaniti, Filisteni sau orice altă natiune păgână din jurul lui Israel. Nu, Pavel vorbeste aici despre credinciosi – oameni alesi de Dumnezeu!

Acesti oameni au fost martorii unor miracole incredibile. Ei au fost hrăniti cu mâncare spirituală prin mijloace supranaturale. Ei au băut apa spirituală dintr-o stâncă despre care Pavel spune că a fost Însusi Cristos. Ei au fost bine învătati si îngrijiti. Cu toate acestea Pavel spune că multi dintre oamenii acestia au fost mistuiti de focul mâniei Lui Dumnezeu si distrusi de serpi.

Apostolul ne spune în versetul 5 că acesti Israeliti i-au făcut asa de multă neplăcere Lui Dumnezeu încât El i-a făcut să "piară" în pustie. Cuvântul ebraic folosit aici înseamnă "El i-a lăsat din mâna Lui, scuturându-i la pământ asemenea unui praf gros."

Ce înseamnă aceasta? Era Domnul care-i spunea Lui Israel, "Nu voi accepta aceasta de la voi! Dacă ai fi fost inocent – dacă n-ai fi fost bine antrenat sau nu ai fi primit hrana spirituală din mana Mea sau nu ai fi văzut arătarea slavei Mele – atunci M-as ocupa de tine. Dar în ciuda multelor binecuvântări pe care ti le-am oferit, ai ales pofta si idolii. Acum însă te voi alunga. Te lepad complet din mana Mea."

Cum se poate asa ceva? De ce s-ar comporta Domnul asa de sever cu propriul Său popor după ce au beneficiat asa din plin de El?

Potrivit spuselor lui Pavel, 23.000 din ei au murit ca rezultat al curviei si idolatriei. Altii au fost distrusi din cauza că au cârtit si s-au plâns. În final, altii au fost omorâti de muscăturile serpilor veninosi. Ce a făcut acest din urma grup de si-a meritat moartea? Pavel ne spune foarte clar în versetul 9: Ei L-au ispitit pe Cristos! "Să nu ispitim pe Domnul, cum L- au ispitit unii din ei...."

Putem întelege de ce Dumnezeu s-ar comporta sever cu curvarii, idolatrii si cârtitiorii. Dar vreau să mă axez pe acest păcat particular de a-L ispiti pe Cristos. Ce vrea să spună Pavel când spune că noi "ispitim pe Domnul"?

Apostolul se referă aici la un episod din Exodul 17. Israelitii tocmai experimentaseră miracolul manei – un biscuite alb continând toti nutrientii de care ei aveau nevoie ca să-i tină în viată. Acest "lucru mic, rotund", a apărut pe jos, în mijlocul lor, în fiecare zi. Oamenii nu au câstigat sau meritat această mâncare supranaturală; Domnul i-a hrănit doar prin harul Său. Tot ce trebuiau ei să facă era să o strângă.

Dar acum ei nu mai aveau apă deloc. Au ajuns la un loc numit Mara, unde apa era prea amară pentru a fi băută. Ei erau din nou în criză, confruntându-se cu o alta încercare. Dumnezeu a satisfăcut foamea lor dar nu si setea lor!

Imediat, oamenii au început să îl certe pe liderul lor, Moise. L-au acuzat de a fi un mincinos fără inimă care i-a dus în pustie ca să îi distrugă. Au vorbit chiar să-l ucidă cu pietre.

ISRAELITII  NU  AU  STIUT – DAR  EI  ERAU  ÎNCERCATI!

Poate te întrebi – de ce îsi încearcă Dumnezeu întotdeauna oamenii Săi în felul acesta? De ce ne confruntam adeseori cu o încercare după alta în viată? Si de ce încercările noastre par doar să crească în intensitate si fortă?

Încercările pe care Dumnezeu le-a adus asupra lui Israel s-au intensificat cu sigurantă. Ori de câte ori poporul nu a învătat o lectie de prima dată, Domnul a adus peste ei o încercare chiar si mai puternică. Si când nu au învătat-o nici de data aceea, El a adus o încercare de o intensitate si mai mare. La apele de la Mara ei au esuat în a avea încredere în Dumnezeu – ceea ce a însemnat o si mai puternică încercare a credintei!

Astăzi, în timp ce citim pasajul lui Pavel, majoritatea dintre noi presupunem, "Dumnezeu a încercat să cizeleze defectele de caracter ale lui Israel. El a vrut să îndepărteze lucrurile care nu erau ca El – să expună slăbiciunile lor, ca ei să fie mai mult ca si Cristos."

Este adevărat. Totusi, aceasta a fost numai o latură a ceea ce Dumnezeu a făcut în Israel. Noi nu ne dăm seama că Domnul nostru caută să lucreze cu mult mai mult în noi când ne aduce în situatii de criză. Adeseori El face acest lucru pentru că vrea ca noi să învătam ceva important despre El Insusi!

Gândeste-te la aceasta: Biblia spune că noi suntem poporul ales al Lui Dumnezeu, împărati si preoti pentru El. Asa cum poporul Lui a făcut sub Vechiul Legământ, noi ne hrănim cu mana Lui, care reprezintă Cuvântul Său. Bem din aceeasi Stâncă, care este Cristos. Ne bucurăm de promisiuni mai bune si un legământ mai bun. Am fost eliberati din robie, traversand propria noastră Mare Rosie. Si am privit cum Dumnezeu a distrus puterile satanice care ne-au tinut cândva.

Totusi, asemenea lui Israel, noi ne îndoim de Dumnezeu, murmurând si cârtind împotriva Lui, în ciuda tuturor binecuvântărilor Sale fata de noi. Ne întoarcem la idoli si pofte si Îl ispitim întocmai cum au făcut Israelitii. Pe scurt, noi nu ne-am învătat lectiile.

CA  SI  ISRAEL, MULTI  CREDINCIOSI  ASTĂZI  SFÂRSESC  ÎNTR-UN  LOC  DE  MARI ÎNCERCĂRI  SI  TESTĂRI.

Astăzi, Domnul ne aduce adeseori într-un loc precum Mara, unde apele vietii sunt amare. Si, o dată ajunsi acolo, noi de asemenea ne confruntam cu o sete neîmplinită, întrebări sâcâitoare si îndoieli adânci.

Poate protestezi, "Nu – nu poti să mă compari pe mine cu acei idolatri, israeliti adulteri! Insusi Moise a spus că ei aveau inima împietrită – oameni cu gâtul întepenit care erau pe punctul de a aluneca. Eu nu sunt deloc ca ei. Eu Il vreau pe Domnul. Tu nu poti spune că eu sunt ca si ei!

Dar sarmanii Isrealiti nu au recunoscut aceste lucruri despre ei însisi. Ei nu si-au dat seama de ce era în inimile lor, până când timpul încercării lor a venit. Cred că acelasi lucru este adevărat si azi despre oamenii Lui Dumnezeu. Proorocul Ieremia scrie, "Inima este nespus de înselătoare si deznădăjduit de rea: cine o poate cunoaste?"(Ieremia 17:9).

Trebuie să îti amintesti – acestia sunt aceeasi oameni care mai târziu tremurau înaintea Domnului la Muntele Sinai după ce au auzit poruncile Lui. Ei vor răspunde repede, "Tot ce Dumnezeu a spus, vom face. Vom asculta orice poruncă!"

Si Israelitii au crezut cu sinceritate în fiecare cuvânt pe care l-au spus. Ei erau plini de frica de Dumnezeu, si erau convinsi că nu vor esua în a onora Cuvântul Său. Dar ei nu aveau nici o idee despre ce era în inimile lor. Ei erau cu adevărat falimentari din punct de vedere spiritual!

Vedeti, Israel trăia pe baza experientei păstorului si învătătorului lor, Moise. Ei nu aveau o credintă proprie. Cînd Dumnezeu l-a luat pe Moise din mijlocul lor, ei au dat înapoi în decursul a 40 de zile!

Acelasi lucru se întamplă si astăzi cu multi crestini. Când aud predicându-se Cuvântul lui Dumnezeu ei se hotărăsc nerăbdători să asculte de el cu toată inima. Dar în realitate ei trăiesc pe baza experientei altei persoane. Ei se hrănesc din casete cu învătături, seminarii, revelatiile pastorului lor – si nu au o experientă personală adâncă cu Cristos.

Preaiubitule, tu nu poti să primesti adevărata revelatie a Lui Dumnezeu de la altcineva. Un predicator te poate misca si inspira, si poti învăta cum să declami învătături biblice. Dar pană ce nu ai propria ta experientă cu Isus si să dezvolti o legătură cu El, tu nu Îl poti cunoaste. Cuvântul Său trebuie să-si croiască o cale în inima ta, până ce acesta devine o experientă vie!

Ucenicii, de asemenea, nu aveau nici o idee ce era în inimile lor – dar Isus stia. El i-a adus într-un loc al încercării care a scos totul la iveală. El le-a spus celor 12 să intre într-o corabie si să traverseze marea, stiind foarte bine că în curând îi va acoperi o furtuna.

Acum, acesti bărbati credeau că erau urmasi credinciosi ai Stăpânului. La urma urmei ei văzuseră mii de oameni hrăniti cu doar o mână de pesti si câteva pâini. Deci, când au păsit în barcă, probabil s-au gândit că niciodată nu se vor mai îndoi de Isus.

Totusi, este un lucru să vezi puterea miraculoasă lucrând în viata pastorului tău, si cu totul alt lucru să o experimentezi tu însuti. În timp ce vântul a început să sufle si valurile se ridicau, a venit si testarea ucenicilor. Curând barca s-a umplut cu apă si bărbatii au început să navigheze cât de repede au putut. Totusi, în numai câteva minute ei stiau că barca lor o să se scufunde.

Ascultati ce a iesit din inima acestor oameni în timpul lor de încercare: "Doamne, nu Îti pasă că pierim ? Ne scufundăm! Ajută-ne, Isuse. Esti Dumnezeu sau nu? Nu Îti pasă de noi?"

Chiar ucenicii Lui Isus Îl ispiteau! Într-adevăr ei au spus lui Isus aproape aceleasi cuvinte pe care Israelitii le-au spus lui Moise: "...ispitiseră pe Domnul, zicând: Este oare Domnul în mijlocul nostru sau nu este?" (Exodul 17:7).

Dar Isus stia absolut tot ce făcea. El putea să poruncească vânturilor si valurilor să înceteze cu mult înainte ca acestea să se fi oprit. În El era prezentă tot timpul o asa putere. În loc de aceasta însă, El a îngăduit ca ucenicii Lui să fie testati într-o situatie care era efectiv de viată si moarte.

CE  ÎNSEAMNĂ  SĂ  ISPITESTI  PE  DOMNUL?

Ispitirea Domnului începe atunci când Dumnezeu permite unei crize să se intensifice în viata noastră. De ce face El acest lucru? Ce caută El? Domnul nostru permite acestui lucru să se întâmple ca să ajungă la cele mai adânci rădăcini ale necredintei noastre! Duhul Său pătrunde în fiecare cameră a inimii noastre, căutând să descopere lucrurile cele mai de condamnat: mândrie, multumire de sine si tot ce împiedică plinătatea Să în noi.

Psalmistul scrie despre păcatul lui Israel, "Ei L-au ispitit pe Domnul în inima lor..." (Psalmul 78:18). Întelesul ebraic al acestei fraze arată că israelitii erau "încercati peste măsură." Aceasta înseamna că ei nu mai aveau nici un mijloc uman de a se îngriji de ei însisi. Si când au ajuns într-o asemenea stare, ei au crezut că Dumnezeu i-a abandonat, căci El păstra tăcerea si nu S-a lăsat descoperit.

Pe scurt, aceasta înseamnă să ispitesti pe Dumnezeu. Se întâmplă când alesii Lui, binecuvântatii Lui sunt trecuti prin focurile încercării – iar crizele lor continuă să crească până când frica le cuprinde inima, si deodată strigă "Doamne, unde esti? Unde este eliberarea mea? De ce nu actionezi? Esti cu mine sau nu?"

Este imposibil pentru o persoană nemântuită să Îl ispitească pe Domnul. O asemenea persoană nu Îl recunoaste pe Dumnezeu în nici una din domeniile vietii ei. Pentru ea, tot ce se întâmplă este fie noroc fie ghinion. Numai aceia care sunt cei mai apropiati de Domnul pot să Îl ispitească – cei care I-au văzut puterea, au gustat din mila Sa si harul Său si au fost chemati să umble prin credintă.

Chiar si neprihănitul Ioan Botezătorul s-a confruntat cu o astfel de încercare ce poate conduce la ispitirea lui Dumnezeu. În timp ce stătea în închisoare cu sigurantă că se va fi întrebat unde era Dumnezeu în situatia sa. Cuvântul despre toate lucrurile minunate pe care Isus le făcea – vindecând oameni, făcând miracole, atrăgând multimi care cândva alergau la Ioan – ajunsese si la el. Iar acum el stătea aici singur, asteptând să fie executat.

Ioan cunoscuse că el trebuia să se micsoreze astfel încât Cristos să poată creste. Dar acum gândul acesta îi străbătea mintea, "Să mă micsorez, da – dar să mor? De ce trebuie să mor dacă Isus e cu adevărat Dumnezeu? Dacă El face toate aceste miracole pentru altii, de ce nu mă poate elibera si pe mine? Doamne, aceasta este prea mult de îndurat!" (Aminteste-ti că Cristos încă nu înlăturase boldul mortii.)

Ultimele cuvinte pe care Isus le-a trimis lui Ioan au fost incredibil de semnificative: "Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire" (Matei 11:6). Cristos spunea acestui slujitor neprihănit, "Ioan, nu te poticni în Mine. Tu stii că fac numai ceea ce văd si aud de la Tatăl. El are un plan cu toate acestea si este vrednic de crezare. Dacă El voia să vin si să te eliberez, tu stii că as fi acolo într-o clipă. Poti să fii sigur că orice va iesi de aici, va fi pentru gloria Sa. Iar tu vei avea parte de o glorie vesnică!

Ioan, tu înduri ultimul tău test. Nu lăsa îndoiala să-ti răpească credinta! Dimpotrivă, odihneste-te în dragostea Tatălui si în credinciosia Sa fată de tine. Tu nu esti judecat. Dimpotrivă, esti foarte onorat în ochii Săi. Rămâi tare!"

Eu cred că Ioan a îndurat până la capăt. Când în cele din urmă a fost decapitat de Irod, el a plecat acasă în glorie plin de credintă si onoare!

MOISE  STIA CE  ÎNSEMNĂ  SĂ-L  ISPITESTI  PE  DOMNUL  ÎN  SITUATIA  LUI  ISRAEL.

Ei au esuat să se încreadă în Dumnezeu la apele de la Mara, asa că Dumnezeu a intensificat încercarea lor la Refidim, unde "...nu era deloc apă pentru popor să bea" (Exodul 17:1).

Trebuie să întelegeti că ceea ce Israel întâmpina acum nu era o criză minoră. O fiintă umană poate să traiască mai multe săptămâni fără hrană, dar numai câteva zile fără apă. Iar când Israel a ajuns la Refidim, nu au găsit deloc apă. Nu după mult timp, copiii plângeau si familiile lesinau de sete. Era o situatie critică.

Moise însă a înteles căile Domnului – el stia ce se întâmplă cu Israel. El si-a dat seama că Dumnezeu lasă poporul Său să fie încercat peste masură. De ce? El vroia ca ei să se arunce cu totul în grija Sa. El dorea să îi vadă ridicându-se prin credintă si să zică, "Dumnezeu poate!"

Scriptura apoi ne spune, "(Moise) a numit locul acela Masa si Meriba, căci copiii lui Israel se certaseră si ispitiseră pe Domnul, zicând: Este Domnul oare în mijlocul nostru sau nu este?" (versetul 7).

Ambele cuvinte „Masa” si „Meriba” înseamnă acelasi lucru: "un loc de încercare si testare." Moise fugea prin tabara plângând, "Aceasta este Masa – un test, o încercare! Nu este finalul. Dumnezeu nu ne-a părasit. Deci, nu renuntati. Tineti-vă bine! Dumnezeu caută credintă, dorind să cunoască ce este în inimile noastre. El stie cum să se ocupe de nevoile noastre. El doar doreste să ne încredem în El pentru un alt miracol!"

Cunoasteti restul istorisirii. Din nefericire, Israel nu s-a încrezut în Domnul. Asa că Dumnezeu l-a instruit pe Moise să îsi ia toiagul, să meargă la Horeb si să loveasca acolo o anumită stâncă. Când Moise a lovit stanca, a tâsnit apă care avea să stâmpere setea lui Israel. Domnul a demonstrat încă o dată că era alături de poporul Său – în ciuda necredintei lor!

Te întreb – cum a ispitit Israel pe Domnul în această situatie? Prin mânia lor fată de Moise – dorinta lor de a ucide proorocul Domnului? Prin cârtirea lor îngrozitoare? Sau prin adulterul lor idolatru?

Nici unul din aceste lucruri nu a fost adevărata problemă. Iată cum a ispitit Israel pe Dumnezeu: "...au ispitit pe Domnul, spunând, este Domnul printre noi sau nu? (vers.7).

Dumnezeu avusese tot timpul acea apă în depozit. El ar fi putut să dea apă lui Israel la prima lor reactie de sete. Dar în schimb, El a asteptat. Inima Lui tânjea ca poporul Lui special, ales, să recunoască dragostea Sa pentru ei si să se arunce în bratele Sale credincioase. Dar încă o dată, ei au esuat!

Asa că Dumnezeu i-a pus din nou la încercare – de data aceasta lăsându-i să le fie foame. Mai târziu Moise a spus, "...Domnul Dumnezeul tău te-a smerit, si te-a lăsat să flămânzesti...ca să te încerce..." (Deuteronom 8:2,3).

Iată aici o altă încercare a credintei. Va sta Israel cu stomacul gol asteptând pe Domnul să le trimită pâine? Se vor încuraja unul pe altul în credintă, zicând, "Dumnezeu a despărtit Marea Rosie pentru noi. Si a îndulcit apele amare de la Mara. Noi stim că El este credincios Cuvântului Său. Deci, Doamne – credem că tu ne vei hrăni. Vii sau morti, noi suntem ai Tai!"

Aceasta e tot ce Dumnezeu asteptă să audă!

NOI  NU  STIM  CU ADEVĂRAT  CE  ESTE  ÎN  INIMILE  NOASTRE.

Nu contează câti ani am umblat cu Domnul, câte ore ne-am rugat sau cât de multe cunostinte biblice am căpătat. Dacă Dumnezeu vede în noi ceva ce nu vine din credintă – un domeniu în care nu ne-am încrezut în El ca să ne împuternicească să biruim – El ne va duce la "Masa." El ne va pune într-o situatie care din punct de vedere uman este imposibilă – si acolo vom fi încercati sever!

De exemplu, poate crezi sincer că ai o inimă iubitoare fată de toti fratii si surorile tale în Cristos. "Domnul mi-a dat dragoste pentru toti," mărturisesti tu. Dar Isus stie că ai o problemă într-un domeniu: tu devii foarte supărat ori de câte ori cineva abuzează de dragostea sau bunătatea ta. Când se întâmplă acest lucru, desi tu continui să spui că iubesti persoana respectivă, tu porti de fapt înăuntrul tău o rană constantă.

Cum ajunge Dumnezeu la o astfel de fătărnicie din tine? El te aduce într-un loc de încercare. El permite unei persoane fără scrupule să te înfrunte! Deodată, te trezesti rugându-te, "Doamne, de ce ai adus acea persoană în viata mea? Este un tepus în carnea mea! Am încercat să Te slujesc cu credinciosie – dar tot ce primesc înapoi este acest abuz!"

Domnul te-a adus la Masa! El încearcă sa atingă ceva în tine. El vrea ca tu să fii în stare să te ridici în situatia în care esti si să strigi, "Stiu că Dumnezeul meu este cu mine. Pasii mei sunt condusi de El. El mă va trece prin toată durerea si chinul meu!"

Iată un alt exemplu: Tu esti un vas ales al Domnului – bei din apa Sa vie, te hrănesti cu Cuvântul Său, mărturisesti despre eliberarile puternice aduse în viata ta. Totusi, rămâne în tine un domeniu unde păcatul domneste. Mai ai unul, ultimul păcat cu care te lupti – un obicei rău, pasiune sau poftă.

Tu urăsti acest păcat. Ai făcut lui Dumnezeu promisiune după promisiune, că o să faci mai bine, dar niciodată nu l-ai biruit. Ai plâns datorită obiceiului tău, cersind Domnului să te elibereze. Ai studiat cu atentie cărti si casete ca să găsesti cheia spre eliberare. Cu toate acestea nu ai găsit niciodată un răspuns. Si timp de ani întregi ai trăit în frica de a nu fi descoperit.

Iubitul meu, vei ajunge să sfârsesti la Masa – acolo va fi testul vietii tale! Vorbesc despre intensitate; tot Iadul se va dezlăntui în situatia ta. Domnul va permite să fii ispitit de diavolul, si dintr-o dată vei fi coplesit de pofta ta. Satan va încerca să te cearnă ca si grâul!

Vei crede că ai cea mai întunecată inimă din toata lumea. Vei crede că ai cedat în fata păcatului tău. Si vei sfârsi cu fata plină de rusine, consternat, strigând, "Doamne ce se întâmplă? De unde a iesit toată această poftă? Sunt mai ispitit acum decât atunci când am început să caut eliberarea Ta. Pierd teren!"

Îndoieli îti vor inunda mintea. Te vei întreba, "Cum a fost posibil ca Dumnezeu să permită acest lucru în viata mea? Sunt în situatia aceasta de ani întregi. Cum a putut El să facă toate acele promisiuni si totusi să nu fie credincios Cuvântului Său? Este El cu mine sau nu?"

DUMNEZEU  TE-A  ADUS  LA  LOCUL  ÎNCERCĂRII!

"..Te-am încercat la apele Meriba" (Psalmul 81:7).

Preaiubitule, Dumnezeu vrea ca să stii că El te-ar fi putut elibera la auzul primului tău strigăt. De fapt, tot timpul cât tu ai plâns, te-ai străduit si ai încercat să te lupti după metoda ta ca să iesi de acolo, El a avut puterea să scoată orice lucru rău afară din tine.

"Atunci de ce nu a făcut-o?" întrebi tu. "Mă penalizează? De ce m-a făcut să îndur o astfel de luptă?"

Meditând la crizele prin care a trecut Israel, ai putea fi ispitit să spui, "Dumnezeule, nu astepti tu oare prea mult de la acesti oameni? Ei sunt speriati si pe bună dreptate. La urma urmei, nimeni nu poate trăi fără apă. Cum ar putea ei sa te ispitească, când de fapt ei îsi exprimă pur si simplu nevoia lor?"

Totusi trebuie să-ti amintesti – acesti oameni au fost bine hrăniti si bine învătati, îmbibati de semne, miracole si minuni. Ei nu erau novici din punct de vedere spiritual. Si nu duceau nici lipsă unui pastor care să se îngrijească de ei. În fiecare zi ei aveau un nor vizibil, protector, ca o dovadă că Dumnezeu era în mijlocul lor. Si în fiecare noapte aveau parte de flacăra mângăietoare a unui stâlp de foc pe cer. În fiecare dimineată găseau mana pe pământ, trimisă cu credinciosie din ceruri. Dumnezeu s-a îngrijit de Israel dându-le tot ce aveau nevoie pentru întărirea credintei lor!

Domnul nostru nu vorbeste cu usurintă când avertizează, "Fără credintă este cu neputintă să-Mi fiti plăcuti. Trebuie să credeti cu adevărat că EU SUNT – si că Eu întotdeauna voi răsplati credinta. De aceea, Mă astept ca copiii Mei bine hrăniti si bine antrenati să aibă încredere în Mine!"

Dar ce spunem despre testul cu care te-ai confruntat? Ce vrea Dumnezeu de la tine în acea perioadă dificilă?

El vrea ca tu să crezi Cuvântul Său – promisiunile Sale! El vrea ca să te încrezi pe deplin în El căci El este cu tine în luptă. Nu contează dacă tot Iadul vine împotriva ta. Prezenta Sa nu va fi luată niciodată de la tine, nici chiar în mijlocul temerilor si lacrimilor tale. Nici o săgeată a diavolului – nici un atac puternic nu te va distruge. Tatăl tău are deja pregătit un plan de eliberare pentru tine!

El asteaptă ca pur si simplu tu să te agăti de El cu o încredere oarbă. El vrea ca tu să fii în stare să înfrunti toate ispitele tale feroce si să spui, "Poate că nu înteleg acest lucru – dar stiu că Domnul meu nu mă va părăsi. Viu sau mort, scufundat sau înotând, mă încred în El că ma va scoate de aici!"

Batalia ta se va termina numai când vei ajunge să te încrezi pe deplin în Domnul, crezând că El este cu tine în puterea si în dragostea Sa. Deci, pune deoparte orice gând cum că Dumnezeu te-a trecut cu vederea sau si-a închis ochii la circumstantele tale. Aceasta înseamnă a-L ispiti – să-L pui la încercare pentru a-si dovedi credinciosia. Cu toate acestea, El si-a dovedit-o deja de nenumarate ori !

Dragul meu sfânt, nu trebuie să te temi de sarpe. Pavel termină pasajul cu o promisiune: "Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Si Dumnezeu care este credincios, nu va îngădui sa fiti ispititi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita a pregătit si mijlocul să iesiti din ea, ca s-o puteti răbda" (1 Cor. 10:13).

Dumnezeu îti spune, "Tu nu mergi în jos. Eu sunt cu tine prin toate acestea! Daca vei căuta fata Mea si te vei încrede în Mine, te voi trece prin aceasta. Te voi face capabil să stai linistit si să rabzi orice va veni – pentru ca Eu sunt întotdeauna cu tine!"       A M I N